miercuri, 21 septembrie 2016

Ziua Internaţională a Păcii


La data de 21 septembrie, este marcată Ziua Internaţională a Păcii, fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Păcii Mondiale.
 
Această zi, dedicată păcii şi, mai ales, absenţei războiului şi violenţei, a fost sărbătorită pentru prima oară în anul 1982, iar de atunci este celebrată în fiecare an de mai multe naţiuni, organizaţii politice, militare şi oameni.
 
Pentru a inaugura această zi, la sediul Naţiunilor Unite din New York este tras Clopotul Păcii, turnat din monede donate de către copii de pe toate continentele. Pe inscripţia care se află pe o parte a clopotului se poate citi: „Trăiască pacea absolută în lume”. 

 Cu prilejul marcării Zilei Internaţionale a Păcii, Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon, a adresat un mesaj, în care se spune că fiecare om trebuie să se angajeze în educarea la copii a astfel de valori, cum ar fi toleranţa şi respectul reciproc. 

"Trebuie să investim în şcolile şi profesorii, care vor construi o lume mai justă şi mai incluzivă, care îmbrăţişează diversitatea. Trebuie să luptăm pentru pace şi să o apărăm cu toată puterea noastră", se mai menţionează în mesaj.

Totodată, astăzi, la orele amiezii, va fi păstrat de oamenii din întreaga lume un minut de reculegere în memoria celor omorâţi în conflicte, dar şi supravieţuitorilor, rămaşi cu sechele în suflet.